Tătărușanu: „Liverpool, de nebătut!”

Tătărușanu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

1-4 cu Liverpool nu e un scor onorant, chiar dacă ai reușit să
devii prima echipă din România care marchează pe „Anfield”.
Declarațiile lui Ilie Dumitrescu de la finalul partidei au trădat
starea de supărare care îl cuprinsese, dar tehnicianul nu a avut
prea multe reproșuri la adresa propriilor jucători. Nici măcar la
adresa arbitrului, acuzat printre dinți că a acordat prea ușor
penalty-ul de 1-2.
Concluzia trasă de steliști în vestiar a fost una clară: „Scorul e
nedrept”. Chiar și așa, roș-albaștrii au recunoscut superioritatea
celor de la Liverpool, care, deși au folosit mai mult jucători din
a doua linie valorică, au dominat clar Steaua.

„Penalty-ul a fost
decisiv”

La final, negru de supărare, Ilie Dumitrescu a încercat să
descopere cauzele eșecului. „Nu e ușor să joci după ce faci cadou
un gol încă din primul minut. Până la pauză am echilibrat, am
marcat și am intrat la cabine cu un rezultat bun. Apoi am încercat
să creez mai multă mobilitate la mijloc, cu Bonfim în locul lui
Angelov, dar nu a ieșit. La penalty s-a rupt echilibrul, a fost
decisiv. Le-am reproșat băieților la final că au cedat prea ușor.
Scorul este prea dur”, a concluzionat Ilie, care a mai adăugat că
nu va avea vreo problemă să-și remonteze elevii pentru următorul
meci, cu Astra.

„Liverpool, de
nebătut”

Un alt jucător important al Stelei, portarul Tătărușanu, a pus
punctul pe „i”: „Liverpool nu era de bătut din moment ce ne-a dat
patru goluri, chiar dacă eu cred că scorul e prea dur. Acesta a
fost completat de patronul Gigi Becali, care, deloc supărat, a
făcut și el câteva precizări: „E greu când vine un arbitru și dă un
așa penalty. La 1-2, Ilie a încercat să remonteze, când l-a scos pe
Angelov”.

„Am
vorbit cu Ilie înainte de meci și mi-a zis că n-o să se apere în
acest joc, deoarece vrea să vadă valoarea echipei noastre”, Gigi
Becali, patron Steaua

„Mi-a plăcut echipa, s-a văzut că putem mai mult la acest nivel.
Poate dacă era mai în formă Kapetanos, alta era soarta meciului”,
Gigi Becali, patron Steaua

„Consider că echilibrul partidei s-a rupt la acel penalty, acordat
cam ușor, după părerea mea. Le mulțumim fanilor care ne-au susținut
tot meciul”, Bănel Nicoliță, mijlocaș Steaua

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS oferă tuturor abonaților GRATUIT acest produs în valoare de 100 lei. Ce trebuie să faci, până pe 19 ianuarie
Digi RCS-RDS oferă tuturor abonaților GRATUIT acest produs în valoare de 100 lei. Ce trebuie să faci, până pe 19…
Rapid ar putea realiza cel mai scump transfer din istoria clubului
Rapid ar putea realiza cel mai scump transfer din istoria clubului
Noi vouchere de la stat pentru românii cu pensii sub 3.000 de lei. Câți bani ar putea primi?
Noi vouchere de la stat pentru românii cu pensii sub 3.000 de lei. Câți bani ar putea primi?
Investigație Josimar: Trei miliardari români, alături de Dan Șucu la Genoa: „Așa se explică”
Investigație Josimar: Trei miliardari români, alături de Dan Șucu la Genoa: „Așa se explică”
Doliu în fotbalul românesc! Fostul jucător al Stelei a decedat
Doliu în fotbalul românesc! Fostul jucător al Stelei a decedat
A înşelat doi bărbaţi în acelaşi timp cu un al treilea. Icardi şi amantul, păcăliţi de Wanda Nara:
A înşelat doi bărbaţi în acelaşi timp cu un al treilea. Icardi şi amantul, păcăliţi de Wanda Nara: "S-a întâlnit…
Fosta soție de fotbalist face FURORI oriunde ar merge! Imagini INCENDIARE cu blondina sexoasă
Fosta soție de fotbalist face FURORI oriunde ar merge! Imagini INCENDIARE cu blondina sexoasă
Influencerul Makaveli a încercat să se sinucidă
Influencerul Makaveli a încercat să se sinucidă
BANCUL ZILEI. Doi preoţi tineri pleacă incognito la mare. Pe plajă, o blondă teribilă, topless: – Sărut-mâna, părinte!
BANCUL ZILEI. Doi preoţi tineri pleacă incognito la mare. Pe plajă, o blondă teribilă, topless: – Sărut-mâna, părinte!
O tânără de pe TikTok l-a păcălit pe un muncitor român să îi dea 50.000 de lire. Deşi are familie, bărbatul a cedat când i-a scris
O tânără de pe TikTok l-a păcălit pe un muncitor român să îi dea 50.000 de lire. Deşi are familie,…
De toată RUȘINEA! Cea mai mare misiune spațială a secolului, pe butuci
De toată RUȘINEA! Cea mai mare misiune spațială a secolului, pe butuci
Românul celebru care a uitat unde și-a îngropat toți banii câștigați. Și-a acuzat frații, după ore întregi în care a săpat
Românul celebru care a uitat unde și-a îngropat toți banii câștigați. Și-a acuzat frații, după ore întregi în care a…
BREAKING | Dani Mocanu a fost condamnat la închisoare! Câți ani de pușcărie a primit
BREAKING | Dani Mocanu a fost condamnat la închisoare! Câți ani de pușcărie a primit
Taxă nouă pentru șoferii care conduc mașini pe benzină și motorină. Toți proprietarii auto sunt vizați
Taxă nouă pentru șoferii care conduc mașini pe benzină și motorină. Toți proprietarii auto sunt vizați
Un tată și cele trei fiice ale sale, găsiți fără suflare:
Un tată și cele trei fiice ale sale, găsiți fără suflare: "Corpurile erau în zdrenţe. Este o catastrofă"
Baba Vanga, previziunea care a cutremurat o lume întreagă! Ce se va întâmpla în anul 2025: SFÂRŞITUL este aproape
Baba Vanga, previziunea care a cutremurat o lume întreagă! Ce se va întâmpla în anul 2025: SFÂRŞITUL este aproape
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
West Ham l-a concediat pe antrenorul Julen Lopetegui
West Ham l-a concediat pe antrenorul Julen Lopetegui
Dacă bariera este ridicată, mai trebuie să oprești la trecerea de cale ferată pentru a te asigura?
Dacă bariera este ridicată, mai trebuie să oprești la trecerea de cale ferată pentru a te asigura?
O femeie a început să se simtă rău și familia a crezut că e din cauză că a băut prea mult alcool de Crăciun. Ce avea, de fapt
O femeie a început să se simtă rău și familia a crezut că e din cauză că a băut prea…
×